PRÉSENCE DE LA PO`

po : ligne de mots mais pas que...

le po n’a pas attendu d’être nommé pour exister, on trouverait probablement de beaux exemples dans la production littéraire … po est la dénomination la plus précise et imagée possible de ce tranchant qui traverse le mot poème de son souffle à la vitesse de la guillotine... pas de recette pour faire un po… pas de secret… à chaque po sa nouvelle recette, quand bien même il ou elle ( rien n’empêche de dire une po – un popoème, une popoésie) ressemble à son voisin et ou à sa voisine … car au siècle où nous vivons, la différence des sexes existe toujours et le plaisir de faire l’amour à la lune et au soleil dans le même lit en même temps n’a pas changé...il arrive qu’un po produise un écho ou une ribambelle d’échos… les po se déclinent en faisant circuler la page vers le haut… pour imiter ce geste une page d'un livre de po doit être lue dans les lignes les plus longues possibles quand la hauteur devient la largeur de la page, pas être lu dans la hauteur de la page verticale mais être lu dans la largeur de la page horizontale , ainsi l’œil peut contenir un écran de mots plus vaste permettant de rendre la lecture plus fluide-globale . Tandis que L’ia lit à la vitesse de la lumière, l’humain lit à la vitesse de la compréhension du mot qu’il a sous les yeux… on peut imaginer un po versé dans un pot en pressant un poème… je m’explique : prenez un poème de la catégorie "peut-être raté peut-être pas » …sans vous presser pressez le poème des yeux comme la main presse l’agrume : il en sortira des po d’une ligne, une demi-ligne, un quart de ligne. Po est invariable parce que même si vous écrivez mille po - comme jadis je fis (je me demande où sont passé mes mille po… - ma poésie est volatile comme ma mémoire)… je suis partisan de la poésie volatile qui disparaît aussitôt qu’elle naît si vous n’avez pas le réflexe de la capter dans une phrase et de la conserver en lieu sûr… pour la conserver le mieux est de l’imprimer…po c’est soit ouverture soit fermeture soit battement…il faut quatre mouvements pour qu'une paupière reproduise le choc répété du po sur la pierre. Le livre se tient à deux mains comme un précieux parchemin que torture le cruel raffinement de mes deux mains sadiques dont les pouces fatigués traînent abandonné après l’effort d’avoir aplati le livre par écrasement. Pour arriver à mes fins j’ai tourné le livre d'un quart de cercle et c’est ainsi qu’a commencé l’aplatissement du livre page 64 « de la vie heureuse » écrit par sénèque il y a 2300 ans présenté annoté commenté par valery laurand aux éditions ellipses

faut-il l’appeller PO ou po… personnellement par goût je penche pour le mot écrit en caractères minuscules , sans la majuscule que je veux bannir de la poésie…considérant que les majuscule n’ont rien à faire sur les mots et les noms sauf après un point…mais sinon dans l’écriture mini je ne dois pas employer de majuscule et éviter les ponctuations si possible… préférer le blanc à la ponctuation…jean-claude bouchard qui écrit peint et dessine la page de couverture de la revue Lpb écrit ses initiales jcb et non JCB … avant l’arrivée de matthieu lorin on écrivait entre nous LPB parce que c’était la mode depuis toujours d’écrire les acronymes en majuscules, aujourd’hui on écrit Lpb… …un po ne doit pas dépasser une ligne… à part ça libre à chacun d’écrire sa ligne en s’appliquant comme à l’école primaire ... …un po ne doit pas dépasser une ligne… …un po ne doit pas dépasser une ligne……un po ne doit pas dépasser une ligne… …un po ne doit pas dépasser une ligne… … …un po ne doit pas dépasser une ligne…

on pourra peut-être un jour plus tard faire un article et une page grise sur mes po avec quelques considérations théoriques … le po a pendant une vingtaine d’années été mon seul intérêt et reste maintenant confortablement installé en moi… c’est un art poétique minimal … je dis que le po c’est du « minimisme » , c’est l’objet petit de la poésie, la toute petite pièce de poésie, on en trouve partout chez beaucoup, tous les écrivains ont écrit des po sans le savoir : un titre est un po… je vais écrire quelque chose su le po et le mini, quand je sentirai que je suis prêt à le faire…. oui il y des choses à dire…(avec l’ia gemini au sujet du minimalisme, on a parlé de keith haring hier)…

PREZENȚA PO`

po: linie de cuvinte, dar nu numai...

po nu a așteptat să fie numit pentru a exista, găsim exemple frumoase de po în producția literară ... po este denumirea cea mai precisă și mai imagistică posibilă pentru această tăietură care traversează cuvântul poem cu suflul său la viteza ghilotinei... nu există rețetă pentru a face un po... nu există niciun secret... fiecare po are propria sa rețetă, chiar dacă el sau ea (nimic nu împiedică să spunem un po – un popoem, o popozie) seamănă cu vecinul sau vecina sa... pentru că în secolul în care trăim, diferența dintre sexe există în continuare, iar plăcerea de a face dragoste cu luna și soarele în același pat, în același timp, nu s-a schimbat... se întâmplă ca un po să producă un ecou sau o serie de ecouri... po-urile se declină făcând pagina să circule în sus... pentru a imita acest gest, o pagină dintr-o carte de po trebuie citită în rânduri cât mai lungi posibil, când înălțimea devine lățimea paginii, nu trebuie citită în înălțimea paginii verticale, ci în lățimea paginii orizontale, astfel încât ochiul să poată cuprinde un ecran de cuvinte mai vast, ceea ce face lectura mai fluidă și mai globală. În timp ce IA citește cu viteza luminii, omul citește cu viteza de înțelegere a cuvântului pe care îl are sub ochi... ne putem imagina un po turnat într-un vas prin presarea unui poem... mă explic: luați un poem din categoria „poate ratat, poate nu ”... fără să vă grăbiți, presați poezia cu ochii așa cum mâna presează citricele: vor ieși po de o linie, o jumătate de linie, un sfert de linie... po este invariabil, deoarece chiar dacă scrieți o mie de po - așa cum am făcut eu odată (mă întreb unde au dispărut cele o mie de po ale mele... - poezia mea este volatilă ca și memoria mea)... sunt adeptul poeziei volatile care dispare imediat ce se naște dacă nu ai reflexul de a o capta într-o frază și de a o păstra într-un loc sigur... pentru a o păstra, cel mai bine este să o tipărești... po este fie deschidere, fie închidere, fie bătăi... sunt necesare patru mișcări pentru ca o pleoapă să reproducă șocul repetat al po pe piatră. Cartea se ține cu ambele mâini ca un pergament prețios torturat de rafinamentul crud al celor două mâini sadice ale mele, ale căror degete obosite rămân abandonate după efortul de a aplatiza cartea prin strivire. Pentru a-mi atinge scopul, am rotit cartea cu un sfert de cerc și astfel a început aplatizarea cărții la pagina 64 „De la viața fericită” scrisă de Seneca acum 2300 de ani, prezentată și comentată de Valery Laurand la editura Ellipses.

trebuie să-l numim PO sau po... personal, din gust, înclin spre cuvântul scris cu litere mici, fără majuscula pe care vreau să o alung din poezie... considerând că majusculele nu au ce căuta în cuvinte și nume, cu excepția cazului în care urmează după un punct... dar, în scrisul mini, nu trebuie să folosesc majuscule și să evit punctuația, dacă este posibil... prefer spațiul alb punctuației... Jean-Claude Bouchard, care scrie, pictează și desenează coperta revistei Lpb, își scrie inițialele jcb și nu JCB... înainte de sosirea lui Matthieu Lorin, scriam între noi LPB, pentru că era la modă dintotdeauna să scriem acronimele cu majuscule, astăzi scriem Lpb... ... un po nu trebuie să depășească o linie... în afară de asta, fiecare este liber să-și scrie linia aplicându-se ca la școala primară... ... un po nu trebuie să depășească o linie... ... un po nu trebuie să depășească o linie... ... un po nu trebuie să depășească o linie... ... un po nu trebuie să depășească o linie... ... ... un po nu trebuie să depășească o linie... de o sută de ori...

poate că într-o zi vom putea scrie un articol și o pagină gri despre po-urile mele, cu câteva considerații teoretice... po-ul a fost timp de douăzeci de ani singurul meu interes și acum rămâne confortabil instalat în mine... este o artă poetică minimalistă... spun că poeziile sunt „minimaliste”, sunt obiectul mic al poeziei, piesa foarte mică de poezie, se găsesc peste tot la mulți, toți scriitorii au scris poezii fără să știe: un titlu este o poezie... voi scrie ceva despre poezie și mini, când voi simți că sunt pregătit să o fac... da, sunt lucruri de spus... (cu ia gemini despre minimalism, ieri am vorbit despre keith haring)...